Bloggerissa

Beauty & Lifestyle Blogger from Cluj
Electric Castle
EVENTS LIFE

Electric Castle 2014: cronica unui fenomen!

Bună dragelor și dragilor, revin cu o postare cam întârziată despre Electric Castle, un adevărat fenomen al muzicii electronice, deși se află abia la cea de-a doua ediție.

În primul rând, vreau să felicit organizatorii pentru că au adus nume mari precum Thievery Corporation, Die Antwoord, DJ Fresh, Oliver Koletski, Gramatik, Bonobo, Wilkinson sau Dub FX. În plus, totul a fost foarte ok: băutură și mâncare pe alese, 5 scene și un program foarte bine pus la punct, ca să poți vedea fără probleme toți artiștii tăi preferați, tot felul de activități outdoor și o mulțime de locuri frumoase, unde să te poți întinde și să fumezi o țigară, să te odihnești puțin, ca mai apoi să o iei de la capăt și să petreci toată noaptea (terase improvizate lângă lac, hamace, leagăne, navete ingenios folosite pe post de scaune). Să nu mai vorbim despre locație… Castelul Banffy este chiar locul perfect pentru un asemenea eveniment!

Desigur, au fost cozi la bere, la transportul în comun (în prima zi, cozile au fost infernale, dar apoi s-a rezolvat problema. Good job EC!), dar cam așa e la orice festival. Conform presei locale, au fost prezenți peste 80.000 de oameni în toate cele 4 zile, deci este de înțeles.

În orice caz, au fost perfecte serile pline de energie, când eram înconjurată de mii de oameni faini veniți de prin toată România și chiar din străinătate, toți pe același film… Când am dansat fără oprire, am râs, am împărtășit bucurie și bună dispoziție, am făcut poze, am luat-o complet razna (în sensul bun, desigur). Au fost magice diminețile târzii lângă lac, când ne prindea răsăritul soarelui epuizați și lipsiți de vlagă, dar cu zâmbetul pe buze 🙂

electric castle blogger

Alături de cele mai bune prietene ale mele, pe parcursul celor 4 zile de festival, m-am simțit cu adevărat liberă, fericită, și ne-am promis că vom face o tradiție, să fim acolo în fiecare an! Am avut parte de muzică bună, iar asta a contat foarte mult. Jos pălăria pentru artiștii care ne-au făcut să uităm de orice probleme sau griji și ne-au transmis acel vibe pozitiv, acea stare de bine pe care nu vrei să o lași să dispară prea curând.

electric castle selfie

Eu mă bucur mult că se poate organiza un eveniment de asemenea proporții și la noi, că se apropie mult de festivalurile de profil din străinătate și, mai ales, că este doar începutul și urmează niște ediții absolut incendiare în viitor. Can’t wait!

electric castle bontida

Imaginile de mai jos sunt luate de pe pagina oficială de Facebook a evenimentului (Electric Castle Festival). Enjoy!

electric castle

electric castle
electric castle
electric castle

Voi ați fost la Electric Castle? Ce artist v-a plăcut cel mai mult?

Tell me what you think, your comments make me happy :)

%d bloggers like this: