Bloggerissa

Your daily source of beauty inspiration: trends, useful tips, reviews and more.
BEAUTY MAKE-UP

Review: L’Oreal Lash Paradise Extatic Mascara

Hello fetelor! Am revenit cu un nou review, de această dată pentru noua mascara lansată de L’Oreal, și anume Paradise Extatic!

După cum știți deja, eu am primit-o în kit-ul de participare la Școala de Beauty Vlogging (despre care voi reveni în curând cu o postare plină de poze și impresii), și de atunci o folosesc super des în machiajul meu de zi cu zi.

De curând, a fost lansată oficial și în România, și o puteți găsi deja în magazine. Eram foarte curioasă de această mascara, pentru că am citit review-uri de la fetele din afară și toate erau foarte încântate de acest produs. Ba chiar se zvonește că este un dupe după mascara Better than Sex de la Too Faced.

Fun fact: în USA produsul se numește Voluminous Lash Paradise și are un ambalaj roz deschis, deci dacă ați auzit cumva de ambele, să știti că este vorba despre același produs 😀

Ce îmi place mult:

  • Are o perie sub formă de clepsidră, care acoperă genele instant, cu un sigur strat
  • Conține ulei de ricin, și are o textură cremoasă, foarte ușor de aplicat
  • Oferă volum și culoare genelor
  • Are un ambalaj absolut superb, numai bun de pus pe Instagram (#rosegold lover here)
  • Rezistă foarte bine pe parcursul zilei, și nu te trezești cu bobițe de rimel pe sub ochi
  • Se aplică ușor, chiar și pe genele inferioare (ceea ce mi se pare surprinzător, fiind vorba despre o perie destul de mare, cu care în mod normal m-aș murdări)

Ce nu îmi place:

  • Poate să încarce genele destul de tare, dacă aplici prea mult produs. Nu e neapărat ”buildable”, având o textură mai groasă și mai cremoasă decât alte rimeluri de acest gen.
  • Dacă nu îl aplic cu atenție, când ajunge periuța fix pe rădăcini, am observat că se transferă pe pleoapă & it gets a little messy. Și trebuie să revin cu un bețișor cosmetic, să curăț zona. Ce-i drept, odată ce se usucă, nu mai am probleme pe tot parcursul zilei.

Îl găsiți deja pe Emag, dar și în hipermarketuri (Cora, Carrefour, etc.), la prețul de aproximativ 45-50 lei.

Mie îmi place tare mult efectul pe care îl oferă, și chiar îl consider un răsfăț pentru genele mele 🙂 Cu toate astea, dacă preferați rimelurile cu textură lichidă, care permit aplicarea mai multor straturi, s-ar putea să nu vi se potrivească.

Dar dacă vreți o mascara bună, care să vă îmbrace genele dintr-o singură mișcare, care rezistă toată ziua și vă definește frumos privirea, L’Oreal Paradise Extatic merită o șansă. Arată într-un mare fel, se aplică ușor și e un partener de nădejde atât pentru machiajul simplu de zi, cât și pentru a completa un machiaj intens de seară.

L-am inclus recent și într-un tutorial de machiaj, deci dacă mergeți direct la minutul 5:46, veți putea vedea exact cum se aplică și cum arată pe genele mele 💖

 

Voi ați încercat acest produs? Care este mascara voastră preferată? 

signature_3e7wu45avcpihtsg3g

Make sure you don’t miss any new updates!

Follow me on: Bloglovin | Facebook | Instagram Pinterest | YouTube

Tell me what you think, your comments make me happy :)

%d bloggers like this: