Hello, draga mea! Bine ai (re)venit pe blog 😇 Astăzi vreau să povestim puțin despre noile rujuri lansate de L’Oreal, Infaillible Lip Paint Metallics. Acestea mi-au fost trimise pe la jumătatea lunii decembrie, și deși nu am reușit să le port foarte des, totuși mi-am făcut deja o primă impresie despre ele și vreau să o împărtășesc cu tine.
Posibil să le fi văzut deja prin magazine, ambalajele arată într-un mare fel și sunt foarte tentante.
Rujurile Lip Paint Metallics fac parte din noua colecție Merry Metals, lansată luna trecută. Poți vedea restul produselor din colecție într-o postare recentă, pentru că le-am folosit în machiajul meu de Crăciun.
Sunt rujuri lichide, cu finish metalic, în 3 nuanțe superbe: Pixie, Lolita și Cute But Psycho. Colecția mai conține încă o nuanță care nu a ajuns și la noi în țară (Internet, un mov închis).
Nu am apucat să le port prea des până acum, dar am observat câteva detalii care sper că te vor ajuta să îți faci o părere despre aceste produse.
The good
- Au un aplicator fain, precis, care te ajută să acoperi întreaga suprafață a buzelor
- Au o textură apoasă, care poate părea puțin ciudată inițial, dar e plăcută la aplicare
- Arată superb pe buze, și pot scoate din anonimat orice look
- Am observat că arată cel mai bine deasupra unei baze, când are rolul de lip topper (acea baza poate fi un creion de buze, sau un ruj mat). Astfel, se așează mult mai frumos pe buze, și rezistă mai bine.
The bad
- Rujurile par foarte pigmentate când le faci swatch pe mână, însă ai nevoie totuși de 2-3 straturi pentru a ajunge la opacitatea dorită pe buze
- Nu sunt chiar atât de ușor de îndepărtat de pe buze, și asta datorită faptului că trebuie să folosești mult produs la o singură utilizare. Recomand un demachiant bifazic, ca să meargă treaba cât mai repede.
- E destul de dificil să obții o acoperire uniformă a buzelor, asta mai ales în cazul nuanței de auriu, care e destul de patchy (după cum se vede și în swatch-ul de mai jos). Cea mai mare acoperire o poți obține cu nuanța de roșu, 305, care se aplică cel mai bine din prima încercare.
301 PIXIE
E un roz metalic tare frumos, care arată cel mai bine în combinație cu un smokey eye sau, în orice caz, cu un machiaj intens al ochilor. Nu este chiar un nude clasic, pentru că tot iese în evidență, dar este o nuanță ceva mai cuminte, deci poate fi purtată și pe parcursul zilei fără probleme. Se potrivește cel mai bine dacă ai un subton rece al pielii.
306 LOLITA
O nuanță mai extravagantă, puțin mai greu de purtat pe parcursul zilei, dar ideală pentru o cină specială sau un eveniment fancy. Se potrivește de minune unui ten cu subton cald sau unui ten măsliniu, și arată demențial alături de un machiaj summerish, cu mult bronzer, o linie subțire de tuș și gene lungi, pline de volum.
Dacă ești mai îndrăzneață, poți să îți colorezi buzele cu un ruj burgundy mat, și apoi să revii pe centrul buzei cu acest ruj metalic auriu, pentru un efect wow.
305 CUTE BUT PSYCHO
Cea mai frumoasă nuanță din colecție este acest roșu intens, care poate fi integrat cu ușurință într-o mulțime de look-uri diferite. Acest ruj poate pune în valoare un look minimalist, clean, cu un ten perfect și sprâncene bine definite; sau poate fi purtat cu un soft smokey în nuanțe neutre și un iluminator în culoarea șampaniei.
”Cute But Psycho” are aceeași textură ca și restul nuanțelor, însă se aplică mult mai ușor și mai uniform. În plus, pare a fi mai pigmentat, așa că dacă ar fi să vă recomand o singură culoare, aceasta ar fi 😇
Unde le poți găsi: Emag (34 lei), Elefant (36 lei) L’Arome (38 lei), și le-am văzut și în hypermarketuri – Auchan, Carrefour
Cantitate: 5 ml
Termen de valabilitate: 6 luni
Concluzia mea este că merită încercate, dacă vrei să ieși puțin din zona de confort și să experimentezi cu nuanțe metalice. Nu sunt convinsă însă în privința texturii, care face rujul să fie ceva mai dificil de aplicat, și usucă destul de tare buzele.
Probabil nu le voi purta în machiajul meu de zi cu zi, pentru că atunci prefer rujuri mai rezistente, care nu necesită retușuri. Dar eu le consider ”rujuri speciale”, de purtat once in a while, atunci când vreau să fiu în lumina reflectoarelor, să atrag priviri sau să sărbătoresc un eveniment aparte. Și, după cum îți povesteam mai sus, îmi place să le aplic peste un alt ruj sau creion mat, pentru a le prelungi rezistența.
Cam atât pentru astăzi. Eu mă bucur că am avut ocazia să le încerc, și că am în trusa de machiaj 3 ajutoare de nădejde pentru momente speciale 😃
Voi ați încercat aceste rujuri metalice? Cum v-ați înțeles cu ele? Sau care este rujul vostru metalic preferat?
Make sure you don’t miss any new updates!
Follow me on: Bloglovin | Facebook | Instagram | Pinterest | YouTube
Foarte frumoase pozele, Isabela!
Imi plac nuantele si se vad bine. Intr-adevar, rujurile metalice sunt mai greut de purtat, dar de ce sa nu iesim mai des din zona de confort? 🙂
Mulțumesc mult, mă bucur că îți plac 😇 Eu ador să testez tot felul de nuanțe și texturi, și mi se pare fain să experimentezi din când în când cu produsele de make-up. Rujurile metalice sunt super populare acum, și chiar arată mișto pe buze ❤️